Gata pentru o nouă aventură: Gabriel Bălan pe urmele lui Ernest Urdăreanu

Gabriel Bălan/ Fiat 520 (1926) Foto:MotorClasicMagazin
Gabriel Bălan/ Fiat 520 (1926) Foto:MotorClasicMagazin

Pasionatul colecționar și restaurator constănțean, Gabriel Bălan pregătește o nouă aventură și anume comemorarea într-un mod cât se poate de original a memoriei lui Ernest Urdăreanu, primul câștigător al Raliului San Remo în urmă cu exact 90 de ani.

Gabriel Bălan/ Fiat 520 (1926) Foto:MotorClasicMagazin
Gabriel Bălan/ Fiat 520 (1926) Foto:MotorClasicMagazin

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, Gabriel Bălan autor al unor eforturi remarabile de a promova cultura automobilistică românească la nivel European are în plan o nouă aventură fantastică și anume participarea la Raliul San Remo (11-14 aprilie) a cărui primă ediție a fost câștigată în 1928 de românul Ernest Urdăreanu. Gabriel Bălan va fi prezent în competiție cu un automobil de același tip și model cu cel folosit de Urdăreanu, FIAT 520 (1928 – în foto) restaurat anul trecut printr-un efort personal considerabil și cu  grijă pentru detalii absolut remarcabilă.

Fiat 520 (1926) Foto: MotorClasicMagazin
Fiat 520 (1926) Foto: MotorClasicMagazin

mir_9069 mir_9071 mir_9076 mir_9079 mir_9080

Urdăreanu rămâne o personalitate ușor controversată din istoria noastră fiind unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai Regelui Carol al II-lea, și care în ciuda unor merite incontestabile și a unor acte de curaj politice era considerat de către contemporani un personaj negativ. Cei care l-au cunoscut personal spun însă că avea un şarm aparte. Despre anii copilăriei sale sunt cunoscute puţine amănunte. Este ştiut faptul că Ernest Urdăreanu avea un tată ofiţer şi că el însuşi a primit o educaţie militară. Viitor confident al Regelui Carol al II-lea, Urdăreanu era însă un excelent pilot de curse. În anii 1928 şi 1929, Ernest Urdăreanu a obţinut, la volanul unor maşini Fiat, locul I, respectiv locul al II-lea la Raliul de la San Remo. Aptitudinile sale în domeniul automobilistic au fost rapid remarcate de către Regele Carol al II-lea, care l-a numit în 1931 pe fostul pilot de curse, şef al garajului regal, lucru care i-a favorizat ascensiunea politică.

Ernest Urdăreanu; San Remo Rallye 1928
Ernest Urdăreanu; San Remo Rallye 1928

În anul 1936, Ernest Urdăreanu a devenit vicemareşal, apoi mareşal al Palatului Regal, adică şeful administraţiei regale.

Modelul Fiat 520 a revoluționat „automobilul” anilor 20. Între 1921 și 1923 era produs modelul 520 supranumit „Superfiat” și care avea un motor V12 de 6805cmc ce dezvolta 90CP. Pentru câțiva ani la rând acesta a fost de altfel singurul model din lume cu un motor V12.

Povestea restaurării:

A urmat seria 520 produsă între 1927 și 1930, un model ce se adresa clasei medii-superioare, dar ușor mai mic și mai modest motorizat decât predecesorul purtător al acestui nume. Fiat 520 era totuși un model de avangardă pentru epoca sa. În primii ani ai secolului XX sistemele de direcție treceau de la pârghii la cel cu cremalieră, dar tendința era de a plasa postul de conducere pe partea dreaptă a mașinii în ciuda lipsei unor convenții care să reglementeze pe ce parte a drumului trebuie condusă mașina. Dar pe măsură ce numărul de vehicule creștea, se impunea un consens în zonele cele mai populate ale Italiei, cu privire la nevoia ca toată lumea să se deplaseze pe dreapta. În 1927 Fiat 520  era unul dintre primele automobile care recunoștea această tendință, având plasat postul de conducere pe partea stângă a mașinii. Deși modelul a fost înlocuit cu seria 521 din 1928, modelul 520 și-a continuat producția până în 1929, fiind produse în total puțin peste 20000 de unități cu motorul cu șase cilindri.

Primul „Rallye Internazionale di Sanremo” s-a desfășurat în 1928. Numele francez „rallye”, opus termenului italian „rally” a fost inspirat de Rallye Automobile Monte Carlo. După o altă ediție de succes în 1929, evenimentul a trecut în mâna altor organizatori care l-au transformat într-o întrecere chiar pe străzile orașului Sanremo. Reluat în 1961 Rallye Sanremo se mai numește și Rallye dei Fiori (Raliul Florilor) și se desfășoară de atunci fără întrerupere fiind parte a Campionatului Mondial de Raliuri (1973-2003) și ulterior a Intercontinental Rally Challenge.

Ernest Urdăreanu a câștigat prima ediție din 1928 și a încheiat pe locul secund în 1929 (cu un model Fiat 521), anul acesta aniversându-se 80 de ani de la victoria sa, dar și de la prima ediție a acestui eveniment sportiv important pentru cultura automobilismului european.

Gabriel Bălan alături de echipa sa și de câțiva dintre colegii de club, printre care George Danciu (Dodge) și Cristian Antoniewicz (Mercedes 170) va parcurge pe roți traseul Constanța – San Remo. Plecarea este prevăzută pentru 7 aprilie, urmând ca pe 13 aprilie să fie prezent ca invitat de onoare la o acțiune mai puțin obișnuită, și anume botezarea unei străzi din San Remo cu numele „Ernest Urdăreanu”.

Fișa tehnică: FIAT 520 (1927–1930)

Șasiu și caroserie: 4 uși sedan; 4 uși landaulette; 4 uși cabrio

Dimensiuni: ampatament 2900mm

Lungime: 4150 mm

Lățime: 1660mm

Masă proprie: 1250 kg

Construcție: Motor față, transmisie spate

Motor: 6 cilindri în linie; 2244cmc

Transmisie: cutie de viteze cu 4 trepte, manuală

Fiat 520 (1926) Foto: MotorClasicMagazin
Fiat 520 (1926) Foto: MotorClasicMagazin

mir_9112 mir_9130 mir_9141 mir_9152 mir_9159

Gabriel Bălan va porni din București spre San Remo, sâmbătă 7 aprilie din Piața Constituției/ Palatul Parlamentului. Traseul până la San Remo va dura cinci zile și se va derula pe ruta Constanța – București – Pitești – Sibiu – Arad – Szeged – Budapesta – Maribor – Ljubliana – Trieste – Venezia – Milano – Torino –SanRemo. Pe tot traseul, prin grija Registro Fiat Iatliano, Gabriel Bălan va avea asigurată asistența tehnică în caz de nevoie de către reprezentanțele Fiat din țările tranzitate. De altfel, după evenimentul de la Torino, convoiul va ajunge, la invitația Registro Fiat Italiano, din nou la Torino unde este organizată o vizită a Muzeului Fiat.