Familia Ford Galaxie din 1969 își făcea reclamă cu sloganul „Bigger, Wider, Longer and Quieter”. Fără a fi un reper ca tehnică ori estetică, versiunea 500 XL a fost apogeul unei epoci, după care plâng mulți nostalgici.
Text: Dan Athanasiu; Foto: Mircea Popa
De prin anii `50 se tot povestește despre Muscle Cars. Un termen care s-a extins atât de mult, încât nici americanii nu mai știu exact care îi sunt limitele. În principiu, sunt excluse mașinile sport și cele din clasa lux, râmân cele de clasa medie și mică. Undeva pe aici este o graniță subțire, pe care nu are rost să o căutăm și, oricum, pentru cei aflați pe latura răsăriteană a Atlanticului, chiar și Small Cars sunt deja mașini de clasa compactă.
Ford Galaxie a fost prezentat în premieră, sub formă de prototip, prin 1957 și aducea mai mult a navă spațială dintr-un film SF, fiind o consecință a competiției dintre URSS și SUA pentru supremația în spațiul extraterestru. Și nu numai. Abia după patru ani a început producția modelului de serie, ulterior, numele Galaxie fiind folosit până în 1974. Platforma aceasta “full-size” a însumat aproape 8 milioane de vehicule, fiind cea mai numeroasă din istoria Ford, după Model T. Doar în anul 1969 au fost produse un milion de exemplare dintre care 400.000 de exemplare Galaxie şi derivatele sale.
Începând cu anul 1968, în gama Galaxie exista un coupe, un cabrio, un sedan și un break. Varianta cabrio pe care o prezentăm nu poartă denumirea familiei, ci este denumită, mai scurt, XL și face parte din cea de-a patra generatie. În general, toate Galaxie primeau patru faruri rotunde așezate două câte două pe verticală, dar versiunile LTD și XL aveau faruri escamotabile “a la Lincoln”. Se miza atunci pe o nouă platformă tehnică, cu un ampatament de 3,1 m și pe un nou motor (mai mare ca precedentul) de 7,0 litri „ThunderJet” (429 inch cubi). Acesta fusese lansat în anul 1968 cu Ford Thunderbird. În varianta standard, cu două evacuări și carburator cu patru corpuri, raport de compresie 10,5:1 el scotea 650 Nm/2800rpm și 360 CP/3600 rpm (SAE nu DIN!). Exista însă și o motorizare puțin mai mică, semnată Cobra, ce producea 390 CP. Date tehnice sunt destul de puține chiar și în prospectele vremii, cam totul se limitează la putere, la lungimea totală de 5,3 m și la o masă proprie de circa două tone.
Galaxie și XL puteau fi comandate cu șase motorizări de la 6 cilindri de 4 litri, cu transmisii mecanice cu trei trepte (la volan) cu patru (la podea) și una automatică cu trei trepte Cruise-O-Matic. Printre opționale se puteau comanda anvelope cu flancul alb, aer condiționat, oblinzi reglabile din interior, frâne disc în față, turometru, servodirecție (100 usd), scaune față reglabile electric pe 6 direcții, geamuri electrice, volan reglabil și diferențial cu alunecare limitată (47 usd). Toată mașina costa puțin sub 4000 usd.
Anul 1970 a fost ultimul pentru simbolizarea “XL”, iar “Galaxie 500” dispare și ea după alți trei ani. Între timp, datorită noilor reglementări impuse la nivel național, versiunile cabrio nu mai corespundeau legal, așa că ultimul Convertible a fost livrat în 1972.
Dispariția a fost cauzată inclusiv de creșterea primelor de asigurare, de noile reglementări cu privire la poluare și, mai presus, de toate triplarea prețului petrolului (de la 3 la 12 usd pe baril). Ford XL, la fel ca toate „Muscle cars”, au devenit nepractice pentru tot mai mulți americani de rând (categoria de cumpărători vizată). În acea perioadă a disparut și benzina cu CO 100, fiind înlocuită cu cea având cifra octanică CO 91.
O poveste interesantă, cel puțin, legată de consumul lui Ford Galaxie s-a întâmplat prin 1977, după ce prețul petrolului s-a stabilizat. Orice proprietar al unei astfel de limuzine, chiar și a unui cabrio XL poate confirma că sub 15 l/100 km nu poate scădea consumul, oricât ar încerca, iar dacă se grăbește puțin, sare și de 35 l/100 km. Cu toate acestea, în 1977, americanul Thomas Ogle brevetează un sistem de alimentare care consumă de 10 ori mai puțină benzină. La vremea respectivă, a efectuat teste (publicate) cu un Ford Galaxie care a consumat doar 2,5l/100 km. Mie mi se pare imposibil, iar autorul invenției nu a apucat să se bucure de succes. În 1981, a fost împușcat pe stradă, dar fiindcă a scăpat cu viață, este otrăvit trei luni mai târziu. De atunci, nimeni nu a mai vorbit de respectiva invenție și cu atât mai puțin să o introducă în producția de serie mare. Dar să ne bucurăm de imagini!
